Într-un organism animal se disting următoarele tipuri de ţesuturi: epitelial, conjunctiv, muscular şi nervos.
Ţesuturile epiteliale
Ţesuturile epiteliale, numite şi epitelii, sunt alcătuite din celule strâns unite între ele, cu puţină substanţă intercelulară şi cu o capacitate înaltă de regenerare. După structură şi funcţia dominantă, epiteliile se clasifică în trei grupe principale: de acoperire, glandulare şi senzoriale. Această clasificare este convenţională, deoarece în unele epitelii de acoperire celulele exercită şi funcţie
secretoare (de exemplu, epiteliul gastric).Epiteliile de acoperire învelesc corpul, căptuşesc organele cavitare. În funcţie de numărul de straturi de celule, deosebim epitelii unistratificate (simple)
şi epitelii pluristratificate (stratificate) .
Epiteliile simple după forma celulelor, pot fi pavimentoase, cubice şi cilindrice.
Epiteliul pavimentos, numit şi mezotelial constă dintr-un strat de celule aplatizate, dispuse pe o membrană bazală din ţesut conjunctiv. Acest tip de epiteliu căptuşeşte vasele sanguine şi limfatice, unele cavităţi. Epiteliul cubic este alcătuit din celule cubice dispuse într-un singur strat. Se întâlneşte în ductul veziculei biliare, pe suprafaţa ovarelor. Epiteliul cilindric (columnar simplu)se compune din
celule înalte, cilindrice. Tapetează cavitatea intestinelor, a stomacului.Epiteliile stratificate În funcţie deforma celulelor din stratul superficial, acestea pot fi:cornificate (cheratinizate), necornificate şi de tranziţie. Epiteliul pavimentos stratificat cheratinizat alcătuieşte stratul superficial al pielii. Celulele de la suprafaţă se cheratinizează, apoi se exfoliază. Epiteliul pavimentos stratificat necheratinizat (moale) acoperă suprafeţele umede, supuse acţiunilor mecanice (cavitatea bucală, esofagul). Spre deosebire de cel cheratinizat, celulele moarte de la suprafaţă se exfoliază fără a se cheratiniza. Epiteliul stratificat de tranziţie tapetează pereţii vezicii urinare, uterului, porţiunea superioară a uretrei.
Ţesuturile conjunctive
Ţesuturile conjunctive, cele mai răspândite în corpul animalelor, asigură conexiunea dintre celule, ţesuturi sau organe. În alcătuirea lor se disting două componente: celule conjunctive (mastocite, fibroblaşti, condrocite, osteocite,celule adipoase ş.a.) şi matricea. Matricea conţine fibre din proteine fibrilare (reticulină, colagen, elastină ş.a.) şi substanţă fundamentală (glicoproteine, mucopolizaharide).În funcţie de raportul dintre componenţi, ţesuturile conjunctive se împart în câteva tipuri: ţesut conjunctiv propriu-zis – lax şi dens; ţesut conjunctiv cu proprietăţi speciale – elastic, reticular, mucos, adipos, sângele şi limfa; ţesut cartilaginos şi ţesut osos.
Ţesuturile conjunctive propriu-zise
Ţesutul conjunctiv lax completează spaţiile din organe şi dintre organe.Conţine toate tipurile de celule conjunctive, puţine fibre şi multă substanţă fundamentală.Ţesutul conjunctiv dens, spre deosebire de cel lax, are un conţinut mai redus de substanţă fundamentală. Intră în componenţa tendoanelor, corneii,capsulelor organelor etc.
Ţesuturile conjunctive cu funcţii speciale
Ţesutul conjunctiv elastic se întâlneşte în ligamente, corzi vocale.Ţesutul conjunctiv reticular este parte componentă a organelor hematopoietice şi limfopoietice (măduva roşie a oaselor, splină, ganglionii limfatici).
Ţesutul adipos este dislocat sub piele, în jurul unor organe, de-a lungul vaselor sangvine.
Sângele şi limfa prezintă un ţesut conjunctiv lichid în care elementele figurate (eritrocitele, leucocitele, trombocitele) reprezintă celulele, filamentele de fibrină – fibrele, iar plasma este substanţa fundamentală.
Ţesutul cartilaginos
Substanţa fundamentală a ţesutului cartilaginos este de o consistenţă semidură. Cartilagiile sunt lipsite de vase sangvine, limfatice şi de nervi. Se disting trei tipuri de cartilagii: hialin, elastic şi fibros. Cartilagiul hialin înveleşte capetele oaselor unite mobil, se întâlneşte în septul nazal, la-
ringe, trahee, bronhii ş.a., cel elastic se găseşte în epiglotă, pavilioanele urechilor, laringe, iar cel fibros formează discurile intervertebrale.
Ţesutul osos
Substanţa fundamentală a ţesutului osos este impregnată cu săruri de calciu, cărora li se datorează duritatea oaselor. În funcţie de amplasarea celulelor osoase (osteocitelor) în substanţa fudamentală, deosebim ţesut osos compact şi spongios. În ţesutul osos compact, celulele osoase sunt amplasate concentric în jurul canalului Havers, constituind sistemul haversian – unitatea morfologică
şi structurală a ţesutului osos compact. Acest tip de ţesut osos formează diafizele oaselor lungi, stratul de la suprafaţă al epifizelor oaselor scurte şi late. În ţesutul osos spongios, celulele osoase sunt dispuse rarefiat. Din acest ţesut sunt formate epifizele oaselor lungi, oasele plate.
Ţesuturile musculare
Trăsătura distinctivă a celulei musculare, numită şi fibră musculară, este capacitatea de a se contracta. Ca orice celulă, dispune de membrană (sarcolemă) şi citoplasmă (sarcoplasmă). În sarcoplasmă se află miofibrile. În funcţie de dimensiunile, compoziţia chimică şi localizarea miofibrilelor se dis-
ting trei tipuri de fibre musculare – netede, striate şi cardiace – care formează,respectiv, trei tipuri de ţesut muscular: neted, striat şi cardiac.
Ţesutul muscular neted alcătuieşte musculatura organelor interne. Fibra musculară netedă este fusiformă cu un nucleu situat central. În sarcoplasmă sunt amplasate liber şi paralel între ele şi cu lungimea fibrei miofibrile constituite din miofilamente miozinice groase şi miofilamente actinice
subţiri şi lungi.
Ţesutul muscular striat formează muşchii scheletici şi musculatura unor organe interne. Fibra musculară striată conţine un număr mare de nuclee ovoide, organite celulare tipice, mult glicogen şi miofibrile. Acestea nu sunt omogene pe toată lungimea lor, constând dintr-o succesiune de discuri clare şi întunecate. Cele clare conţin miofilamente de actină, iar cele întunecate –miofilamente de miozină şi actină.
Ţesutul muscular cardiac. În acest tip de ţesut muscular fibrele vecine sunt legate între ele prin
punţi citoplasmatice. Astfel, toate fibrele muşchiului cardiac formează o reţea unică. Datorită unei astfel de structuri, muşchiul cardiac se supune legii „totul sau nimic”: la excitaţie „răspund” sau toate fibrele muşchiului cardiac, sau nici una, în timp ce la muşchii scheletici fiecare fibrăse excită în mod izolat.
Ţesutul nervos
Ţesutul nervos este alcătuit din
două tipuri de celule :
neuroni – unitatea structurală şi func-
ţională a sistemului nervos, şi celule
gliale. Neuronul constă din corp şi
prelungiri. Corpul se compune din
membrană – neurilemă şi citoplas-
mă – neuroplasmă. În citoplasmă se
află organitele celulare şi un nucleu,
de obicei central, cu unul sau mai
mulţi nucleoli. Organite specifice ne-
uronului sunt corpusculii Nissl (corpii
tigroizi) cu rol în transportul substan-
ţelor din celulă şi de susţinere. Prelun-
girile neuronale sunt: dendritele – pre-
lungiri scurte şi foarte ramificate care
conduc impulsul nervos spre corpul
neuronului, şi axonul – o prelungire
unică, lungă, care se ramifică în porţiunea terminală şi care conduce impulsul
nervos dinspre corpul neuronal. Celulele gliale se află printre neuroni şi îndeplinesc mai multe funcţii: de susţinere, de apărare şi de nutriţie. De asemenea ele se pot divide, ocupând locul neuronilor distruşi. Ţesutul nervos formează componentele sistemului nervos: creierul, măduva spinării şi nervii.
Ţesuturile epiteliale
Ţesuturile epiteliale, numite şi epitelii, sunt alcătuite din celule strâns unite între ele, cu puţină substanţă intercelulară şi cu o capacitate înaltă de regenerare. După structură şi funcţia dominantă, epiteliile se clasifică în trei grupe principale: de acoperire, glandulare şi senzoriale. Această clasificare este convenţională, deoarece în unele epitelii de acoperire celulele exercită şi funcţie
secretoare (de exemplu, epiteliul gastric).Epiteliile de acoperire învelesc corpul, căptuşesc organele cavitare. În funcţie de numărul de straturi de celule, deosebim epitelii unistratificate (simple)
şi epitelii pluristratificate (stratificate) .
Epiteliile simple după forma celulelor, pot fi pavimentoase, cubice şi cilindrice.
Epiteliul pavimentos, numit şi mezotelial constă dintr-un strat de celule aplatizate, dispuse pe o membrană bazală din ţesut conjunctiv. Acest tip de epiteliu căptuşeşte vasele sanguine şi limfatice, unele cavităţi. Epiteliul cubic este alcătuit din celule cubice dispuse într-un singur strat. Se întâlneşte în ductul veziculei biliare, pe suprafaţa ovarelor. Epiteliul cilindric (columnar simplu)se compune din
celule înalte, cilindrice. Tapetează cavitatea intestinelor, a stomacului.Epiteliile stratificate În funcţie deforma celulelor din stratul superficial, acestea pot fi:cornificate (cheratinizate), necornificate şi de tranziţie. Epiteliul pavimentos stratificat cheratinizat alcătuieşte stratul superficial al pielii. Celulele de la suprafaţă se cheratinizează, apoi se exfoliază. Epiteliul pavimentos stratificat necheratinizat (moale) acoperă suprafeţele umede, supuse acţiunilor mecanice (cavitatea bucală, esofagul). Spre deosebire de cel cheratinizat, celulele moarte de la suprafaţă se exfoliază fără a se cheratiniza. Epiteliul stratificat de tranziţie tapetează pereţii vezicii urinare, uterului, porţiunea superioară a uretrei.
Ţesuturile conjunctive
Ţesuturile conjunctive, cele mai răspândite în corpul animalelor, asigură conexiunea dintre celule, ţesuturi sau organe. În alcătuirea lor se disting două componente: celule conjunctive (mastocite, fibroblaşti, condrocite, osteocite,celule adipoase ş.a.) şi matricea. Matricea conţine fibre din proteine fibrilare (reticulină, colagen, elastină ş.a.) şi substanţă fundamentală (glicoproteine, mucopolizaharide).În funcţie de raportul dintre componenţi, ţesuturile conjunctive se împart în câteva tipuri: ţesut conjunctiv propriu-zis – lax şi dens; ţesut conjunctiv cu proprietăţi speciale – elastic, reticular, mucos, adipos, sângele şi limfa; ţesut cartilaginos şi ţesut osos.
Ţesuturile conjunctive propriu-zise
Ţesutul conjunctiv lax completează spaţiile din organe şi dintre organe.Conţine toate tipurile de celule conjunctive, puţine fibre şi multă substanţă fundamentală.Ţesutul conjunctiv dens, spre deosebire de cel lax, are un conţinut mai redus de substanţă fundamentală. Intră în componenţa tendoanelor, corneii,capsulelor organelor etc.
Ţesuturile conjunctive cu funcţii speciale
Ţesutul conjunctiv elastic se întâlneşte în ligamente, corzi vocale.Ţesutul conjunctiv reticular este parte componentă a organelor hematopoietice şi limfopoietice (măduva roşie a oaselor, splină, ganglionii limfatici).
Ţesutul adipos este dislocat sub piele, în jurul unor organe, de-a lungul vaselor sangvine.
Sângele şi limfa prezintă un ţesut conjunctiv lichid în care elementele figurate (eritrocitele, leucocitele, trombocitele) reprezintă celulele, filamentele de fibrină – fibrele, iar plasma este substanţa fundamentală.
Ţesutul cartilaginos
Substanţa fundamentală a ţesutului cartilaginos este de o consistenţă semidură. Cartilagiile sunt lipsite de vase sangvine, limfatice şi de nervi. Se disting trei tipuri de cartilagii: hialin, elastic şi fibros. Cartilagiul hialin înveleşte capetele oaselor unite mobil, se întâlneşte în septul nazal, la-
ringe, trahee, bronhii ş.a., cel elastic se găseşte în epiglotă, pavilioanele urechilor, laringe, iar cel fibros formează discurile intervertebrale.
Ţesutul osos
Substanţa fundamentală a ţesutului osos este impregnată cu săruri de calciu, cărora li se datorează duritatea oaselor. În funcţie de amplasarea celulelor osoase (osteocitelor) în substanţa fudamentală, deosebim ţesut osos compact şi spongios. În ţesutul osos compact, celulele osoase sunt amplasate concentric în jurul canalului Havers, constituind sistemul haversian – unitatea morfologică
şi structurală a ţesutului osos compact. Acest tip de ţesut osos formează diafizele oaselor lungi, stratul de la suprafaţă al epifizelor oaselor scurte şi late. În ţesutul osos spongios, celulele osoase sunt dispuse rarefiat. Din acest ţesut sunt formate epifizele oaselor lungi, oasele plate.
Ţesuturile musculare
Trăsătura distinctivă a celulei musculare, numită şi fibră musculară, este capacitatea de a se contracta. Ca orice celulă, dispune de membrană (sarcolemă) şi citoplasmă (sarcoplasmă). În sarcoplasmă se află miofibrile. În funcţie de dimensiunile, compoziţia chimică şi localizarea miofibrilelor se dis-
ting trei tipuri de fibre musculare – netede, striate şi cardiace – care formează,respectiv, trei tipuri de ţesut muscular: neted, striat şi cardiac.
Ţesutul muscular neted alcătuieşte musculatura organelor interne. Fibra musculară netedă este fusiformă cu un nucleu situat central. În sarcoplasmă sunt amplasate liber şi paralel între ele şi cu lungimea fibrei miofibrile constituite din miofilamente miozinice groase şi miofilamente actinice
subţiri şi lungi.
Ţesutul muscular striat formează muşchii scheletici şi musculatura unor organe interne. Fibra musculară striată conţine un număr mare de nuclee ovoide, organite celulare tipice, mult glicogen şi miofibrile. Acestea nu sunt omogene pe toată lungimea lor, constând dintr-o succesiune de discuri clare şi întunecate. Cele clare conţin miofilamente de actină, iar cele întunecate –miofilamente de miozină şi actină.
Ţesutul muscular cardiac. În acest tip de ţesut muscular fibrele vecine sunt legate între ele prin
punţi citoplasmatice. Astfel, toate fibrele muşchiului cardiac formează o reţea unică. Datorită unei astfel de structuri, muşchiul cardiac se supune legii „totul sau nimic”: la excitaţie „răspund” sau toate fibrele muşchiului cardiac, sau nici una, în timp ce la muşchii scheletici fiecare fibrăse excită în mod izolat.
Ţesutul nervos
Ţesutul nervos este alcătuit dindouă tipuri de celule :
neuroni – unitatea structurală şi func-
ţională a sistemului nervos, şi celule
gliale. Neuronul constă din corp şi
prelungiri. Corpul se compune din
membrană – neurilemă şi citoplas-
mă – neuroplasmă. În citoplasmă se
află organitele celulare şi un nucleu,
de obicei central, cu unul sau mai
mulţi nucleoli. Organite specifice ne-
uronului sunt corpusculii Nissl (corpii
tigroizi) cu rol în transportul substan-
ţelor din celulă şi de susţinere. Prelun-
girile neuronale sunt: dendritele – pre-
lungiri scurte şi foarte ramificate care
conduc impulsul nervos spre corpul
neuronului, şi axonul – o prelungire
unică, lungă, care se ramifică în porţiunea terminală şi care conduce impulsul
nervos dinspre corpul neuronal. Celulele gliale se află printre neuroni şi îndeplinesc mai multe funcţii: de susţinere, de apărare şi de nutriţie. De asemenea ele se pot divide, ocupând locul neuronilor distruşi. Ţesutul nervos formează componentele sistemului nervos: creierul, măduva spinării şi nervii.
Комментариев нет:
Отправить комментарий