Ţesutul este o totalitate de celule cu aceeaşi structură, compoziţie chimică şi origine, adaptat la exercitarea aceleiaşi funcţii. În prezent este acceptată următoarea clasificare a ţesuturilor vegetale: formative, protectoare, fundamentale,mecanice, conducătoare, secretoare şi senzitive.
Meristemele primare reunesc celule parenchimatice cu pereţi subţiri. După dislocarea lor în organe, meristemele primare pot fi apicale (sau terminale), intercalare şi laterale. Cele apicale ocupă vârfurile tulpinii şi rădăcinii, unde alcătuiesc conurile de creştere. Celulele acestui meristem se află într-o continuă diviziune, asigurând creşterea în lungime a organelor. Meristemele intercalare sunt dislocate de asupra şi de desubtul nodurilor tulpinii, garantând creşterea ei internodală, specifică gramineelor. Celulele meristemului lateral, situate în grosimea organelor, dau naştere rădăcinilor secundare şi celor adventive, precum şi meristemelor secundare.
Meristemele secundare, cambiul şi felogenul, parvin din celulele ţesuturilor definitive care şi-au
recăpătat facultatea de a se divide. Sunt prezente în tulpinile şi rădăcinile plantelor lemnoase, şi fac posi-
bilă creşterea lor în grosime.
Ţesuturile protectoare
Ţesuturile protectoare, numite şi ţesuturi de protecţie sau de acoperire, sunt situate la suprafaţa organelor. După origine, deosebim ţesut de apărare primar,provenit din meristemele primare (epiderma), secundar (suberul), generat de meristemele secundare, şi terţiar (ritidomul).
Epiderma , formată, de regulă, dintr-un singur strat de celule vii, lipsite de clorofilă, este situată la suprafaţa frunzelor, tulpinilor plantelor ierboase, elementelor florii, seminţelor, fructelor. La plantele anuale şi la cele perene, ce nu cresc în grosime, epiderma persistă pe toată durata vieţii, iar la
cele ce cresc în grosime – se exfoliază, fiind înlocuită de suber.Suberul este un ţesut mort, alcătuit din celule turtite cu pereţi groşi impregnaţi cu sube rină, rău conducător al căldurii, impermeabil sau puţin permeabil,flexibil şi elastic. Provine din diviziunea celulelor felogenului. Sub presiunea
de creştere în grosime a tulpinii se desface peste 2–3 săptămâni de la formare.
Ritidomul se formează la arbori şi arbuşti pe locul suberului. Este un ansamblu de ţesuturi primare şi secundare moarte, care alcătuiesc împreună ţesuturile de apărare ale ramurilor, trunchiului şi ale unor rădăcini.
Ţesuturile fundamentale
Ţesuturile fundamentale, numite şi parenchimuri sau ţesuturi trofice, sunt formate din celule vii, cu membrane subţiri, cu spaţii între ele şi cu citoplasma bogată în plastide. În raport cu funcţia ce le revine, se împart în: asimilatoare, de depozitare, aerifere şi acvifere.
Ţesutul asimilator (clorofilian sau clorenchimatic) este bine dezvoltat în organele verzi ale plantelor. În celulele acestui ţesut, bogate în cloroplaste, are loc procesul de fotosinteză. Ţesutul de depozitare constituie un ţesut incolor adaptat la acumularea substanţelor de rezervă. Cuprinde celule vii, bogate în vacuole, lipsite de cloroplaste. Este dezvoltat în tuberculi, bulbi, seminţe ş.a.
Ţesutul aerifer (aerenchim), caracteristic organelor submerse ale plantelor acvatice, prezintă un ţesut lacunos, cu spaţiile intercelulare pline cu aer. Asigură plutirea sau menţinerea poziţiei verticale a organelor plantelor acvatice şi a plantei în ansamblu.
Ţesutul acvifer, prezent la plantele suculente ce trăiesc într-un mediu secetos, pietros sau sărăturat, are funcţia de depozitare a apei. Este alcătuit din celule mari, cu membrane subţiri, bogate în suc celular şi mucilagii, ce se îmbiba cu apă.
Ţesuturile mecanice
Ţesuturile mecanice, numite şi ţesuturi de susţinere, alcătuiesc carcasa organelor plantei, împiedicând ruperea, comprimarea, încovoierea ei. Particularităţile distinctive ale celulelor ţesutului mecanic, care îi asigură rezistenţa şi rigiditatea, sunt: îngroşarea puternică a membranelor şi lignificarea lor, con-
tactul puternic între celule, lipsa perforaţiilor în pereţii celulelor. În funcţie de forma celulelor, structura, starea fiziologică şi caracterul de îngroşare al membranelor, ţesuturile mecanice se diferenţiază în colenchim şi sclerenchim.Colenchimul reprezintă un ţesut mecanic viu, flexibil, elastic, alcătuit din celule alungite, cu membranele neuniform îngroşate, nelignificate .
Celulele acestui ţesut se întind uşor, neîmpiedicând creşterea organelor în care se află. Se amplasează sub formă de fascicule separate sub epiderma lăstarilor,peţiolului frunzelor, circumscriu nervurile în frunzele dicotiledonatelor. Sclerenchimul este un ţesut mecanic mort, rigid şi dur, format din celule
alungite sau izodiametrice (sclereide) cu membrană uniform îngroşată, deseori lignificată, foarte rezistentă, comparabilă cu rezistenţa oţelului. Sclerenchimul poate fi fibros, format din celule alungite, de exemplu, fibrele liberiene sau lemnoase concentrate în jurul vaselor conducătoare, şi scleros, alcătuit din celule izodiametrice, de exemplu, în sâmburii de vişine, cireşe, prune etc., în
coaja de nucă, în miezul unor fructe (pere).
Ţesuturile conducătoare
Din punct de vedere morfologic, structural şi funcţional, distingem două tipuri de ţesut conducător: lemnos şi liberian.
Ţesutul lemnos sau xilemul asigură circulaţia sevei brute . Este un ţesut complex format din: traheide, trahei, parenchim lemnos şi fibre lemnoase.Traheidele (vase imperfecte sau închise) sunt celule alungite moarte, cu capetele oblice şi cu membrana lignificată. Pătrunderea sevei brute dintr-o traheidă în alta are loc pe calea filtrării prin pori – scobituri acoperite cu o membrană permeabilă. Traheile (vase perfecte sau deschise) prezintă şiruri de celule tubulare moarte, puse cap la cap. Pe pereţii transversali se formează orificii perforate, care asigură o viteză mai mare de circulaţie a sevei brute decât în traheide. Pereţii traheilor sunt impregnaţi cu lignină, ceea ce dă tulpinii o rezistenţă
suplimentară. În parenchimul lemnos se depozitează substanţele de rezervă, iar fibrele lemnoase servesc drept suport pentru vasele conducătoare. Traheidele,traheile şi fibrele lemnoase sunt elemente moarte, iar parenchimul – elementul viu ale ţesutului lemnos.
Ţesutul liberian sau floemul de asemenea este un ţesut complex şi este alcătuit din: tuburi ciuruite cu celule anexe, parenchim liberian şi fibre liberiene. Tuburile ciuruite, numite şi vase liberiene, sunt celule vii alungite,aşezate cap la cap şi separate între ele prin membrane, asemănătoare unor plăci
ciuruite. Celulele conţin citoplasmă şi o vacuolă de dimensiuni mari, neseparată de citoplasmă prin tonoplast, de aceea trecerea de la citoplasmă la conţinutul vacuolei nu este sesizabil. Prin intermediul vacuolei se asigură circuitul sevei elaborate de la celulă la celulă. Celulele anexe sunt elemente vii unite cu tuburile ciuruite prin numeroase plasmodesme. Rolul lor nu este pe deplin elucidat. În parenchimul liberian se depozitează substanţele de rezervă. Fibrele liberiene constituie elementul mecanic al ţesutului liberian şi unicul element mort al acestuia. În organele plantei, lemnul şi liberul formează complexe specifice numite fascicule conducătoare sau fascicule libero-lemnoase.
Ţesutul secretor
Ţesutul secretor este format din celule care au capacitatea de a produce anumite substanţe în exces. La acest tip de ţesut se referă perii glandulari şi digestivi, nectarinele etc.
Ţesutul senzitiv
Acest tip de ţesut reacţionează la factorii mecanici. Drept exemplu pot servi papilele senzitive din cârceii unor plante, ţesutul senzitiv de la baza filamentelor staminelor unor plante ş.a.
Ţesuturile formative
Ţesuturile formative, numite şi ţesuturi meristematice sau generative, sunt formate din celule ce păstrează capacitatea de dividere pe tot parcursul vieţii. Ele dau naştere celorlalte tipuri de ţesuturi ale plantei şi, în funcţie de tipul ţesutului produs, deosebim meristeme primare şi secundare.Meristemele primare reunesc celule parenchimatice cu pereţi subţiri. După dislocarea lor în organe, meristemele primare pot fi apicale (sau terminale), intercalare şi laterale. Cele apicale ocupă vârfurile tulpinii şi rădăcinii, unde alcătuiesc conurile de creştere. Celulele acestui meristem se află într-o continuă diviziune, asigurând creşterea în lungime a organelor. Meristemele intercalare sunt dislocate de asupra şi de desubtul nodurilor tulpinii, garantând creşterea ei internodală, specifică gramineelor. Celulele meristemului lateral, situate în grosimea organelor, dau naştere rădăcinilor secundare şi celor adventive, precum şi meristemelor secundare.
Meristemele secundare, cambiul şi felogenul, parvin din celulele ţesuturilor definitive care şi-au
recăpătat facultatea de a se divide. Sunt prezente în tulpinile şi rădăcinile plantelor lemnoase, şi fac posi-
bilă creşterea lor în grosime.
Ţesuturile protectoare, numite şi ţesuturi de protecţie sau de acoperire, sunt situate la suprafaţa organelor. După origine, deosebim ţesut de apărare primar,provenit din meristemele primare (epiderma), secundar (suberul), generat de meristemele secundare, şi terţiar (ritidomul).
Epiderma , formată, de regulă, dintr-un singur strat de celule vii, lipsite de clorofilă, este situată la suprafaţa frunzelor, tulpinilor plantelor ierboase, elementelor florii, seminţelor, fructelor. La plantele anuale şi la cele perene, ce nu cresc în grosime, epiderma persistă pe toată durata vieţii, iar la
cele ce cresc în grosime – se exfoliază, fiind înlocuită de suber.Suberul este un ţesut mort, alcătuit din celule turtite cu pereţi groşi impregnaţi cu sube rină, rău conducător al căldurii, impermeabil sau puţin permeabil,flexibil şi elastic. Provine din diviziunea celulelor felogenului. Sub presiunea
de creştere în grosime a tulpinii se desface peste 2–3 săptămâni de la formare.
Ritidomul se formează la arbori şi arbuşti pe locul suberului. Este un ansamblu de ţesuturi primare şi secundare moarte, care alcătuiesc împreună ţesuturile de apărare ale ramurilor, trunchiului şi ale unor rădăcini.
Ţesuturile fundamentale
Ţesuturile fundamentale, numite şi parenchimuri sau ţesuturi trofice, sunt formate din celule vii, cu membrane subţiri, cu spaţii între ele şi cu citoplasma bogată în plastide. În raport cu funcţia ce le revine, se împart în: asimilatoare, de depozitare, aerifere şi acvifere.
Ţesutul asimilator (clorofilian sau clorenchimatic) este bine dezvoltat în organele verzi ale plantelor. În celulele acestui ţesut, bogate în cloroplaste, are loc procesul de fotosinteză. Ţesutul de depozitare constituie un ţesut incolor adaptat la acumularea substanţelor de rezervă. Cuprinde celule vii, bogate în vacuole, lipsite de cloroplaste. Este dezvoltat în tuberculi, bulbi, seminţe ş.a.
Ţesutul aerifer (aerenchim), caracteristic organelor submerse ale plantelor acvatice, prezintă un ţesut lacunos, cu spaţiile intercelulare pline cu aer. Asigură plutirea sau menţinerea poziţiei verticale a organelor plantelor acvatice şi a plantei în ansamblu.
Ţesutul acvifer, prezent la plantele suculente ce trăiesc într-un mediu secetos, pietros sau sărăturat, are funcţia de depozitare a apei. Este alcătuit din celule mari, cu membrane subţiri, bogate în suc celular şi mucilagii, ce se îmbiba cu apă.
Ţesuturile mecanice
Ţesuturile mecanice, numite şi ţesuturi de susţinere, alcătuiesc carcasa organelor plantei, împiedicând ruperea, comprimarea, încovoierea ei. Particularităţile distinctive ale celulelor ţesutului mecanic, care îi asigură rezistenţa şi rigiditatea, sunt: îngroşarea puternică a membranelor şi lignificarea lor, con-
tactul puternic între celule, lipsa perforaţiilor în pereţii celulelor. În funcţie de forma celulelor, structura, starea fiziologică şi caracterul de îngroşare al membranelor, ţesuturile mecanice se diferenţiază în colenchim şi sclerenchim.Colenchimul reprezintă un ţesut mecanic viu, flexibil, elastic, alcătuit din celule alungite, cu membranele neuniform îngroşate, nelignificate .
Celulele acestui ţesut se întind uşor, neîmpiedicând creşterea organelor în care se află. Se amplasează sub formă de fascicule separate sub epiderma lăstarilor,peţiolului frunzelor, circumscriu nervurile în frunzele dicotiledonatelor. Sclerenchimul este un ţesut mecanic mort, rigid şi dur, format din celule
alungite sau izodiametrice (sclereide) cu membrană uniform îngroşată, deseori lignificată, foarte rezistentă, comparabilă cu rezistenţa oţelului. Sclerenchimul poate fi fibros, format din celule alungite, de exemplu, fibrele liberiene sau lemnoase concentrate în jurul vaselor conducătoare, şi scleros, alcătuit din celule izodiametrice, de exemplu, în sâmburii de vişine, cireşe, prune etc., în
coaja de nucă, în miezul unor fructe (pere).
Ţesuturile conducătoare
Din punct de vedere morfologic, structural şi funcţional, distingem două tipuri de ţesut conducător: lemnos şi liberian.
Ţesutul lemnos sau xilemul asigură circulaţia sevei brute . Este un ţesut complex format din: traheide, trahei, parenchim lemnos şi fibre lemnoase.Traheidele (vase imperfecte sau închise) sunt celule alungite moarte, cu capetele oblice şi cu membrana lignificată. Pătrunderea sevei brute dintr-o traheidă în alta are loc pe calea filtrării prin pori – scobituri acoperite cu o membrană permeabilă. Traheile (vase perfecte sau deschise) prezintă şiruri de celule tubulare moarte, puse cap la cap. Pe pereţii transversali se formează orificii perforate, care asigură o viteză mai mare de circulaţie a sevei brute decât în traheide. Pereţii traheilor sunt impregnaţi cu lignină, ceea ce dă tulpinii o rezistenţă
suplimentară. În parenchimul lemnos se depozitează substanţele de rezervă, iar fibrele lemnoase servesc drept suport pentru vasele conducătoare. Traheidele,traheile şi fibrele lemnoase sunt elemente moarte, iar parenchimul – elementul viu ale ţesutului lemnos.
Ţesutul liberian sau floemul de asemenea este un ţesut complex şi este alcătuit din: tuburi ciuruite cu celule anexe, parenchim liberian şi fibre liberiene. Tuburile ciuruite, numite şi vase liberiene, sunt celule vii alungite,aşezate cap la cap şi separate între ele prin membrane, asemănătoare unor plăci
ciuruite. Celulele conţin citoplasmă şi o vacuolă de dimensiuni mari, neseparată de citoplasmă prin tonoplast, de aceea trecerea de la citoplasmă la conţinutul vacuolei nu este sesizabil. Prin intermediul vacuolei se asigură circuitul sevei elaborate de la celulă la celulă. Celulele anexe sunt elemente vii unite cu tuburile ciuruite prin numeroase plasmodesme. Rolul lor nu este pe deplin elucidat. În parenchimul liberian se depozitează substanţele de rezervă. Fibrele liberiene constituie elementul mecanic al ţesutului liberian şi unicul element mort al acestuia. În organele plantei, lemnul şi liberul formează complexe specifice numite fascicule conducătoare sau fascicule libero-lemnoase.
Ţesutul secretor
Ţesutul secretor este format din celule care au capacitatea de a produce anumite substanţe în exces. La acest tip de ţesut se referă perii glandulari şi digestivi, nectarinele etc.
Ţesutul senzitiv
Acest tip de ţesut reacţionează la factorii mecanici. Drept exemplu pot servi papilele senzitive din cârceii unor plante, ţesutul senzitiv de la baza filamentelor staminelor unor plante ş.a.
Комментариев нет:
Отправить комментарий